Pentru a reface starea de echilibru, copilul decide să vorbească.

Ascultarea activă, spre deosebire de cea pasivă (tăcere), îl implică atît pe emițător, cât și pe receptor. Atât receptorul, cât și emițătorul sunt activi în procesul comunicațional.

Iată și câteva exemple de Ascultare Activă:

„Copilul plângând: Mircea mi-a luat camionul.

Părintele: Sunt sigur că ești foarte necăjit – nu-ți place deloc când face asta.

Copilul:  Așa e.”

„Ioana: Lucian nu vrea să se joace cu mine astăzi. Nu face niciodată ce vreau eu.

 Mama: Ești cam supărat pe Lucian.

Ioana:  Da. Nu vreau să mă mai joc niciodată cu el. Nu mai este prietenul meu.

Mama:  Ești atât de supărat pe el, că nu mai vrei să-l vezi niciodată.

Ioana:  Așa e. Dar dacă nu va mai fi prietenul meu, nu voi mai avea cu cine să mă joc.

Mama: Ți-ar fi tare greu să rămâi fără prieteni.”

Deoarece ascultarea activă încurajează atât de mult vorbitul, îl ajută pe copil să caute și să găsească soluții la problemele ei (copiii încep să gândească singuri). Copiii sunt în același timp mai înclinați să primească mesajele părinților lor, dacă aceștia îi ascultă mai întâi pe ei.

În mod paradoxal, această metodă va spori Influența părintelui asupra copilului, însă va fi o influență diferită de cea pe care o exercită majoritatea părinților asupra copiilor lor.

Totuși majoritatea părinților sunt tentați să preia problemele copiilor lor și, din păcate, în acest fel, ei ratează ocazia de a-l consilia eficient pe copil și inevitabil ajung să nu li se acorde atenție de către copil sau să înceapă un duel verbal care se termină cu sentimente rănite și remarci tăioase.

Nu uitați că de multe ori tot ce pare să aibă nevoie un copil este un ascultător empatic sau o cutie de rezonanță. 😊

Articolul Ascultarea activă în relația cu copilul apare prima dată în Cabinet Psihoterapie Iuliana Balan.