Fii ca mine.
Ești rău dacă nu ești de acord cu mine.
Dacă mă iubeai, ai fi făcut ceea ce îmi doresc.
Opiniile tale sunt neimportante.
Acești parteneri de cuplu se așteptau ca între ei să existe o înțelegere totală și totuși descoperă că sunt diferiți în moduri care par mai degrabă să îi lipsească de ceva.
Partenerii care nu ajung la înțelegerea că celălalt este până la urmă o ființă separată, vor interpreta acest lucru ca pe o evidență a faptului de a fi neiubit. Sunt acei parteneri de cuplu puternic dependenți de cealaltă persoană, spre a-și valida permanent imaginea despre sine.
Mă întreb ce „rană” se deschide în cel care se simte trădat de alegerile partenerului?
Mă întreb cât de confortabil se simte o persoană căreia i se cere tot timpul să se conformeze așteptărilor celuilalt?
In ce fel se simte amenințat cel care pretinde ca partenerul lui să se comporte într-un anume fel?
Imaginați-vă cum ar negocia un astfel de cuplu domeniile cele mai importante ale vieții în comun, care le-ar pune la încercare capacitatea de a ține cont de individualitatea celuilalt: banii, mâncarea, sexualitatea, munca, creșterea copiilor, relațiile cu socrii.
În timp, dezacordurile repetate vor duce fie la neînțelegeri permanente, fie la retragere și dezamăgire profundă, fie chiar la negarea acestor diferențe (acele cupluri care nu se ceartă niciodată).
Dacă ar fi capabili să aibă o relație funcțională, ei ar spune „Eu sunt eu însumi. Gândesc ceea ce gândesc, simt ceea ce simt, știu ceea ce știu, dar nu te învinovățesc pentru faptul că ești tu. Ceea ce ai tu de oferit este binevenit. Haide să vedem amândoi ce putem și ce ar fi cel mai realist să facem.”
