Cu trecutul în spinare

Incapacitatea sau, mai degrabă, încăpăţânarea minţii umane de a nu se desprinde de trecut este foarte frumos ilustrată de povestea a doi călugări zen, Tanzan şi Ekido, care mergeau pe un drum de ţară ce se umpluse de noroi în urma ploilor. În apropierea unui sat au trecut pe lângă o tânără care încerca să treacă de cealaltă parte a drumului, dar noroiul era atât de adânc încât şi-ar fi murdărit complet chimonoul din mătase pe care-l purta. Tanzan a ridicat-o îndată în braţe şi a trecut-o de cealaltă parte. Călugării şi-au continuat drumul în tăcere. Cinci ore mai târziu, pe când se apropiau de templul în care locuiau, Ekido nu s-a mai putut abţine. „De ce ai luat-o pe fata aceea în braţe?”, a întrebat el. „Noi, călugării, nu trebuie să facem aşa ceva.” „Am lăsat fata din braţe acum câteva ore”, a răspuns Tanzan. „Tu încă o mai porţi?”
Acum imaginaţi-vă cum ar fi viaţa pentru cineva care trăieşte continuu asemenea lui Ekido, neputând sau nevrând să renunţe în forul său interior la situaţiile trăite, acumulând înăuntrul său tot mai mult „material” şi veţi avea o idee despre felul în care decurge viaţa pentru majoritatea oamenilor de pe pământ. Ce povară grea a trecutului poartă în minte!
„ECKHART TOLLE – Un pământ nou”
Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
WhatsApp
Email

Articole

Trimite un mesaj

Suna acum!
Adresa