Atunci când discut prima dată cu clienții despre ce îi ”doare” îi invit să își imagineze că problema este ca o ”haină” pe care au îmbrăcat-o și pe care au purtat-o foarte multă vreme, apoi îi invit ca pentru câteva momente să dea jos haina și să o așeze pe un scaun în fața lor, astfel încât să o poată privi. Abia atunci încep să îi rog să povestească despre problemă ca și cum aceasta este un personaj care are o poveste separată de povestea clientului.
În acest fel, din poziția de observator, devine conștient că el ”nu este problema” și de acolo începem construcția unei noi povești, în care problema capătă alte valențe, ea fiind acum mai puțin amenințătoare.
