Desprinderea de familia de origine, în procesul de maturizare, este facilitată de găsirea unor noi relații în afara familiei sau simbolic a unei noi ”familii”.
Primul pas al desprinderii este identificarea persoanelor din exteriorul familiei de origine cu care avem șansa de a forma relații stabile, în care toți cei implicați au beneficii (de exemplu, prietenii, colegii, un substitut parental). Aceste relații devin principalul suport care acționează din exteriorul familiei, facilitând desprinderea.
Un rol aparte îl are în acest proces relația de cuplu: de altfel, prima sau primele relații de cuplu reprezintă pasul decisiv și de netăgăduit că procesul de separare s-a declanșat. Familia devine îngrijorată în fața perspectivei de pierdere a unui membru, chiar dacă la nivel declarativ sau principial este de acord că aceasta este evoluția naturală. Multe familii nu reacționează cu relaxare și încântare de fiecare dată, ci, dimpotrivă, uneri manifestă retincență și dezacord și nu vor fi dispuși să accepte alegerile tânărului, cerând insistent întreruperea relației de cuplu.
Următorul pas în desprinderea cu succes de familia de origine îl reprezintă dizolvarea iluziei că părinții sunt singura bază de susținere, iubire și confort și că de acordul lor depinde fericirea și viitorul tânărului. Realitatea este exact pe dos, ei nu reprezeintă singura baza de siguranță și iubire, iar dezacordul lor față de plecare nu pune în pericol fericirea sau viitorul.
Acestea sunt cele mai importante momente ale unei desprinderi funcționale, ”sănătoase” de familia de origine. Odată ce tânărul a ”pășit” peste pragul casei părintești și-a asumat întrucâtva pracurgerea pe cont propriu a unui drum plin de provocări.
În acest punct, misiunea părintelui s-a încheiat. El nu mai poate ifluența în mod covârșitor deciziile tânărului; nu mai poate interveni, constrânge, pedepsi, condiționa etc.
