Sa vorbim un pic despre rolul protectorului in viața noastră. Cu siguranța recunoaștem acest rol în relații, când cineva acceptă prea multe compromisuri, face prea multe pentru partener, mai mult decât face pentru el însuși.
Același tip de protecție se poate manifesta prin faptul de a fi foarte amabil, prea dispus la a accepta ceva și a nu da glas părerilor noastre despre ceea ce ne dorim noi cu adevărat în relație.
Se poate merge până la forme extreme, precum simptome nevrotice manifestate prin a-ți face excesiv griji pentru parteneri sau pentru copii ori prin a deveni hiperprotectiv și a intra în panică atunci când partenerul este bolnav, de exemplu.
Protecția poate de asemenea, să se manifeste și sub forma încercării de a fi perfecționist, de a ține tot timpul lucrurile sub control sau poate lua forma unei independențe excesive, prin care suntem incapabili să primim ajutorul celor din jur sau să stabilim o legătură cu partenerul din relație sau să gestionăm relațiile dificile de la muncă.
Toate aceste comportamente protective pot fi reacții la alte reacții trecute inconștiente pe care le-am avut față de durere, de teama de a pierde ceva/pe cineva sau de a fi respins. Rolul protectorului este de a reprima durerea și frica, de a ne apăra de ele. Totul a fost pregătit așadar cu mult timp în urmă, pe când eram doar niște copii, prin felurile în care am experimentat lumea și din presupunerile rezultate pe care le-am avut in privința viitorului.
În mod ironic, o astfel de compulsivitate inconștientă este activată pentru a scăpa de suferință și pentru a evita frica, adunată în ani de repetiție, care a permis durerii să existe prin suprimarea ei. Prețul plătit poate fi că nu obținem ceea ce ne dorim de la viață.
Așadar Protectorul nostru este cheia care ne poate ajuta să înțelegem cum am devenit ceea ce credem că suntem și cum ne putem ajuta limitările pentru a deveni ceea ce suntem cu adevărat.
”Nu scăpăm ușor de rolurile care sunt doar ale noastre. Fiecare dintre noi este atras într-o dramă a vieții în desfășurare, în care acțiunea se dezvăluie în mod nefiresc de repetitiv.”
Joyce McDougall
